FC Barcelona încearcă să rezolve transferul mai multor jucători care nu fac parte din planurile antrenorului Ronald Koeman pentru a micșora lotul primei echipe și pentru a reduce cheltuielile clubului cu salariile, iar Philippe Coutinho a fost oferit celor de la AC Milan.
Cu toate acestea, însă, interesul pentru fostul jucător al lui Liverpool este scăzut, după un sezon marcat de accidentări.
Philippe Coutinho a fost oferit lui AC Milan de către Barcelona, în condițiile în care „diavolii” doresc să umple golul lăsat de plecarea lui Hakan Calhanoglu la rivala de moarte Inter.
Mijlocașul ofensiv al Barcelonei a suferit o accidentare gravă la genunchi în luna decembrie, care i-a limitat numărul de meciuri jucate în toate competițiile pentru echipa lui Ronald Koeman la doar 14.
Clubul blaugrana caută cu disperare să își reducă uriașa masă salarială, dar având în vedere starea fizică a jucătorului de 29 de ani, singurul mod realist în care poate pleca este sub formă de împrumut, susțin cei de la El Mundo Deportivo.
Coutinho se află în prezent în Brazilia natală, pregătindu-se pentru a fi în formă la timp înaintea noului sezon, în timp ce compatrioții săi se pregătesc de semifinalele Copa America 2021 după o victorie cu 1-0 asupra naționalei din Chile.
Tuttosport relatează că echipa lui Stefano Pioli este doar unul dintre numeroasele cluburi pe care agentul lui Coutinho, Kia Joorabchian, le-a abordat în legătură cu un potențial transfer al clientului său.
Milan urmărește să aducă un nou mijlocaș de creație după plecarea lui Calhanoglu. Cu toate acestea, și englezii de la Leicester City își păstrează interesul pentru serviciile lui Coutinho, deoarece „vulpile” urmăresc construcția unei echipe cu care să atace un loc între primele patru din Premier League, după semnarea atacantului din Zambia, Patson Daka.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER